Antidepresive's Weblog

Pentru momentele de ratacire, pentru zilele prea intunecate, pentru cele prea calduroase. Pentru oamenii molcomi cand eu sunt nervoasa, pentru lichidele varsate pe masa, pentru scarile prea inalte. Pentru vantul rece de astazi, pentru pasarile care au migrat, pentru culori cand lipsesc.

For things unsaid, for too much politics and fewer ethics, for malicious laughter, and boredom, and solitude and being afraid.

Si pentru restu

O sa dispari la un moment dat si nu o sa mai pot spune nimic despre asta. Nu o sa mai masor totul în cuvinte, banale in comparatie cu asta, cu ceva ce nu pot sa-mi explic, care nici macar nu incape in fraze şi propoziţii pentru că nu are topică, n-are nimic. N-aş şti dacă să pun punct sau să las gol sau, nu ştiu, o virgulă, ce? Stau aici intr-un colt si plang ca proasta. Nu are rost, imi zici tu, oricum ma rugam de mult sa se intample, asa a fost sa fie. Doar ca in capul meu nu incape gandul asta. Nimic, niciodata, nu e doar ca sa fie.

pana la sprijinul financiar care urmeaza, pun un banner. Doi americani care au creat un radio anti-reclama.

Stiam de plantarea de la Suditi de pe site-ul  Mai mult verde, unde eu m-am inscris candva anul trecut. Am observat pe materialele de informare si sigla Realitatea, si pe cea petrom, fara sa ma gandesc mai departe. Si cum nu ma uit la televizor decat foarte rar, iar stirile le iau din ziare, n-am vazut nici promo-urile de pe Realitatea, decat azi de dimineata, adica luni, cand faptul era deja consumat. Deci nu stiam cand am plecat ca de fapt campania este initiata de grupul Realitatea Catavencu si sponsorizata de petrom. Si cum am prieteni la fel de autisti ca si mine, ne-am dus cu totii ca ametitii, sa plantam.

Cred in continuare ca e o idee buna, asta cu plantatul, salvati natura, e necesara, doar ca e pe alocuri nitica gargara. In cazul petrom a fost inca o ocazie de a face pr pe spatele angajatilor, la propriu, impachetandu-i frumos pe toata durata evenimentului in niste sortulete  pe care scria Voluntar petrom. In cazul Realitatea, a fost o ocazie de a-si folosi elicopterul de stiri, cumparat second hand de la cnn sau de la alta televiziune americana, n-am chef sa caut acum care. A mai fost un bonus la capitolul evenimente de precampanie, impartiala televiziune avand interventii in direct din partea ministresei Andronescu (psd), Robertei Anastase (pdl) si Adrianei Saftoiu  (pnl).

S-au strans peste 1500 de voluntari din diverse locuri. De la Mai mult verde, de la scoli, de la petrom, jandarmi, sportivi. Imi imaginez ca pe toate suprafetele s-a lucrat la fel. Si in cazul asta eu nu m-as lauda ca am facut ceva munca in campania asta pentru ca plantatul nostru a fost mai mult o iesire de placere din Bucuresti decat munca. pamantul era frumos afanat dinainte, erau semnalizate cu picheti colorati diferit pentru fiecare soi locurile unde urma sa fie plantati pomisorii  si fiecare grup avea o suprafata relativ mica de acoperit. Adica am mers cate doi, am dat o groapa, am pus puietul, l-am acoperit cu pamant batatorit de doua ori si apoi afanat la suprafata si asta a fost. Nu au fost mai mult de 20 (maxim si dau de la mine pentru multi dintre oamenii care au ajuns acolo) de astfel de repetari, iar cei de la Romsilva se plimbau printre noi si refaceau uneori ce facusem noi prost. Toata treaba asta a durat in jur de trei ore, timp in care am mancat niste sandvisuri, am baut  apa, ne-am hlizit cat cuprinde si am facut drumul dus si intors pana la autocar. Expeditia de la Bucuresti la Suditi si inapoi a fost de 9 ore, din care plantat propriu-zis, maxim o ora.

In comparatie cu ziua de munca de la mine de la bunici, unde plecam la 6 dimineata pe camp, faceam pauza la 12 ca sa mancam, o luam de la capat la 12 jumate si o tineam tot asa pana la 4 sau 5, treaba asta de la Suditi a fost cea mai hazoasa  gluma de campanie ecologica la care am participat.

Au venit si satenii pe la corturi, in plimbare, ca sa vada pe viu circul pe care il fac astia de la Bucuresti. Au primit cate o sapca, un sandvis si o sticla de apa, au stat un picut sa se uite si s-au dus, incetuc, inapoi acasa. Am gasit pe drumul de intoarcere cateva sticle goale, l-am vazut eu pe unul dintre sateni aruncand un ambalaj fix pe drumul din preajma corturilor de campanie, nederanjat de posibilitatea ca cineva sa-l vada, semn ca omul nu se controla pentru ca nu i se parea nimic anormal. Asa ca ecologia pare ultima lor preocupare. Mi s-ar fi parut o idee mai buna, o campanie la pachet, in care sa li se arate oamenilor alora care e ideea cu gunoaiele aruncate aiurea si de ce. Asa cum stau lucrurile acum, cred ca ce s-a intamplat acolo nu i-a atins pe cei mai nesimtiti cu absolut nimic mai mult, in afara senzatiei ca a fost o duminica mai agitata decat de obicei.

In concluzie, multe masini adunate in apropierea iesirii spre padurea de langa Suditi, voluntari care au stat si la poza de grup de la sfarsit si un drum destul de urat intre Bucuresti si Slobozia, flancat din loc in loc de gunoaie aruncate pe marginea drumului, raspandite de vant mult in interiorul campurilor, cladiri foarte gri si constructii paraginite.

Ca sa fie clar. Nu spun ca e o idee proasta, doar ma minunez si ma intreb. Fiind reprodus trunchiat si excesiv,  nu devine fals ce s-a intamplat acolo? Eu, nepoata unor oameni muncitori din Fulga, cred ca Romania prinde radacini, in formatul Suditi, e un ifos de orasean afectat, productie Tatulici, in spiritul presei din Romania.

E gata cafeaua, inca o tin intre maini si astept sa-mi patrunda mirosul in nari mai intai, sa simt in stomac ca am nevoie de energie si de iritare ca sa pot sa ies pe usa. Abia apoi sorb pana la zgura de pe fundul cestii. Simt o furnicatura in buricele degetelor, mi-am ros unghiile pana in carne. Ma gandeam la fata unui copil care tocmai a inghitit o bomboana intreaga. Are ochii bulbucati in timp ce din stomac dulcele trece mai departe in sange violent.