Antidepresive's Weblog

O sa dispari la un moment dat si nu o sa mai pot spune nimic despre asta. Nu o sa mai masor totul în cuvinte, banale in comparatie cu asta, cu ceva ce nu pot sa-mi explic, care nici macar nu incape in fraze şi propoziţii pentru că nu are topică, n-are nimic. N-aş şti dacă să pun punct sau să las gol sau, nu ştiu, o virgulă, ce? Stau aici intr-un colt si plang ca proasta. Nu are rost, imi zici tu, oricum ma rugam de mult sa se intample, asa a fost sa fie. Doar ca in capul meu nu incape gandul asta. Nimic, niciodata, nu e doar ca sa fie.

pana la sprijinul financiar care urmeaza, pun un banner. Doi americani care au creat un radio anti-reclama.

Stiam de plantarea de la Suditi de pe site-ul  Mai mult verde, unde eu m-am inscris candva anul trecut. Am observat pe materialele de informare si sigla Realitatea, si pe cea petrom, fara sa ma gandesc mai departe. Si cum nu ma uit la televizor decat foarte rar, iar stirile le iau din ziare, n-am vazut nici promo-urile de pe Realitatea, decat azi de dimineata, adica luni, cand faptul era deja consumat. Deci nu stiam cand am plecat ca de fapt campania este initiata de grupul Realitatea Catavencu si sponsorizata de petrom. Si cum am prieteni la fel de autisti ca si mine, ne-am dus cu totii ca ametitii, sa plantam.

Cred in continuare ca e o idee buna, asta cu plantatul, salvati natura, e necesara, doar ca e pe alocuri nitica gargara. In cazul petrom a fost inca o ocazie de a face pr pe spatele angajatilor, la propriu, impachetandu-i frumos pe toata durata evenimentului in niste sortulete  pe care scria Voluntar petrom. In cazul Realitatea, a fost o ocazie de a-si folosi elicopterul de stiri, cumparat second hand de la cnn sau de la alta televiziune americana, n-am chef sa caut acum care. A mai fost un bonus la capitolul evenimente de precampanie, impartiala televiziune avand interventii in direct din partea ministresei Andronescu (psd), Robertei Anastase (pdl) si Adrianei Saftoiu  (pnl).

S-au strans peste 1500 de voluntari din diverse locuri. De la Mai mult verde, de la scoli, de la petrom, jandarmi, sportivi. Imi imaginez ca pe toate suprafetele s-a lucrat la fel. Si in cazul asta eu nu m-as lauda ca am facut ceva munca in campania asta pentru ca plantatul nostru a fost mai mult o iesire de placere din Bucuresti decat munca. pamantul era frumos afanat dinainte, erau semnalizate cu picheti colorati diferit pentru fiecare soi locurile unde urma sa fie plantati pomisorii  si fiecare grup avea o suprafata relativ mica de acoperit. Adica am mers cate doi, am dat o groapa, am pus puietul, l-am acoperit cu pamant batatorit de doua ori si apoi afanat la suprafata si asta a fost. Nu au fost mai mult de 20 (maxim si dau de la mine pentru multi dintre oamenii care au ajuns acolo) de astfel de repetari, iar cei de la Romsilva se plimbau printre noi si refaceau uneori ce facusem noi prost. Toata treaba asta a durat in jur de trei ore, timp in care am mancat niste sandvisuri, am baut  apa, ne-am hlizit cat cuprinde si am facut drumul dus si intors pana la autocar. Expeditia de la Bucuresti la Suditi si inapoi a fost de 9 ore, din care plantat propriu-zis, maxim o ora.

In comparatie cu ziua de munca de la mine de la bunici, unde plecam la 6 dimineata pe camp, faceam pauza la 12 ca sa mancam, o luam de la capat la 12 jumate si o tineam tot asa pana la 4 sau 5, treaba asta de la Suditi a fost cea mai hazoasa  gluma de campanie ecologica la care am participat.

Au venit si satenii pe la corturi, in plimbare, ca sa vada pe viu circul pe care il fac astia de la Bucuresti. Au primit cate o sapca, un sandvis si o sticla de apa, au stat un picut sa se uite si s-au dus, incetuc, inapoi acasa. Am gasit pe drumul de intoarcere cateva sticle goale, l-am vazut eu pe unul dintre sateni aruncand un ambalaj fix pe drumul din preajma corturilor de campanie, nederanjat de posibilitatea ca cineva sa-l vada, semn ca omul nu se controla pentru ca nu i se parea nimic anormal. Asa ca ecologia pare ultima lor preocupare. Mi s-ar fi parut o idee mai buna, o campanie la pachet, in care sa li se arate oamenilor alora care e ideea cu gunoaiele aruncate aiurea si de ce. Asa cum stau lucrurile acum, cred ca ce s-a intamplat acolo nu i-a atins pe cei mai nesimtiti cu absolut nimic mai mult, in afara senzatiei ca a fost o duminica mai agitata decat de obicei.

In concluzie, multe masini adunate in apropierea iesirii spre padurea de langa Suditi, voluntari care au stat si la poza de grup de la sfarsit si un drum destul de urat intre Bucuresti si Slobozia, flancat din loc in loc de gunoaie aruncate pe marginea drumului, raspandite de vant mult in interiorul campurilor, cladiri foarte gri si constructii paraginite.

Ca sa fie clar. Nu spun ca e o idee proasta, doar ma minunez si ma intreb. Fiind reprodus trunchiat si excesiv,  nu devine fals ce s-a intamplat acolo? Eu, nepoata unor oameni muncitori din Fulga, cred ca Romania prinde radacini, in formatul Suditi, e un ifos de orasean afectat, productie Tatulici, in spiritul presei din Romania.

E gata cafeaua, inca o tin intre maini si astept sa-mi patrunda mirosul in nari mai intai, sa simt in stomac ca am nevoie de energie si de iritare ca sa pot sa ies pe usa si abia apoi sorb pana la zgura de pe fundul cestii. Simt o furnicatura in buricele degetelor, mi-am ros unghiile pana in carne. Ma gandeam la fata unui copil care tocmai a inghitit o bomboana intreaga. Are ochii bulbucati in timp ce din stomac dulcele trece mai departe in sange violent.

- Nu mai misca mana aia, imi distragi atentia. Am si uitat ce vroiam sa zic. Ce dracu’ nu poti sa stai locului?

- E un tic nervos.

- Nu conteaza. Ziceam ca sunt foarte deprimata in ultima vreme, asta incearca sa ma vrajeasca, desi am facut o groaza de fite. Sau poate ca d-aia? Ce vor astia de fapt? Nu-i de-ajuns ca am pus-o in stanga si in dreapta cu toti prostii, de parca nu se mai termina. Sunt ca niste corbi, iar eu stralucesc asa degeaba in intuneric. Chiar nu vede nimeni dincolo de ambalajul asta atragator?

- Mda

- Iubi in sus, pisi, papusica scumpa. Stii ca ala m-a dat afara din apartament? Dobitocul dracului, exact cand incepusem sa-mi fac planuri. As fi vrut sa mergem la Viena, macar. Acum trebuie sa mai rabd un pic.

- Mai rabda.

- Bai tu asculti sau ce faci? Ce-i asa de interesant in cana aia?

- Ceaiul. E foarte interesant ceaiul. Ma, io o sa plec. Cred ca am niste treaba. Foarte important. Ne mai vedem noi.

The age of stupid este facut cu efort financiar colectiv, daca tot suntem in era platformelor sociale si a bookmarkingului social. Adica realizatorii au vandut actiuni, finantandu-si cu banii primiti calatoriile de documentare si de filmare. Sper sa il vad in program la Anonimul sau in vreo proiectie bucuresteana si sa-mi dau seama de ce ar fi ultimul racnet in materie de documentare eco. O fi de vina si structura, combinatie de realism de documentar cu perspectiva inventata a unui arhivar care ne transmite din viitor ca suntem cam stupizi si ca suntem de vina pentru dezastrul ecologic de care am fost constienti si pe care nu l-am oprit.

Deci eco-documentar construit pe un schelet de fictiune, cu o parte din efectele speciale si decoruri realizate in CGI. Mi se pare cumva ciudata alegerea incadrarii intr-o rama a viitorului. Dintr-o data ingrijorarile ecologice si povestea dezastrelor nu mai functioneaza singure. Ne-am ghiftuit cu atata apocalips spus in atatea feluri care se intalnesc in acelasi scenariu simplu, incat dezastrele propovaduite si aici nu ne-ar mai fi atins la fel? Dupa actori celebri si personalitati de genul Al Gore, a venit vremea unui artificiu narativ.

There is no future. Stiam, s-a mai spus, asa cum observa si realizatoarea documentarului. Nu e un lucru rau ca se fac filme, emisiuni despre asta, poate in felul asta pricepem totusi ceva, ni se ridica putin nivelul de ingrijorare, ne ia instinctul de conservare pe sus si ne trimite sa plantam un copac. Oricum nu ma scapa de ideea ca mai mult vorbim decat facem, dar poate e de vina paranoia mea. Sau faptul ca merg cu metroul in fiecare zi si vad cartele aruncate pe jos, in ciuda tomberoanelor care erau nitelus mai incolo.

Regizor: Franny Armstrong, in rolul arhivarului: Pete Postlethwaite.

Astia se bat in sri lanka, incercand sa ii potoleasca pe tigrii tamili. De ce imi pasa? pentru ca am vrut la un moment dat sa ajung in sri lanka si inca nu m-am hotarat daca e o nebunie completa sau nu. Am spus ca vroiam sa ajungem cu masina? nu? e, un detaliu…

Blogul interessante e foarte interesant (cum altfel), te face sa incerci sa creezi si tu niste arta, chiar daca nu ai fibra pentru asa ceva, macar o scama de idee creativa tot produci.

sunt pe twitter si am intrat pe cautare de subiecte, si de acolo pe bloguri, site-uri si alte d-astea, n-am niciun om in lista. Sa vedem ce twittuiesc astia. e un alt mod de a te simti wired – conectat, dar si tintuit in lumea virtuala – pana la urma cred ca o sa ma plictisesc de atata informatie in timp real.

the river al lui jean renoir si pather panchali al lui satyajit ray, vizionare la mine acasa. incredible indiaaaaaa.

imi hranesc obsesiile in continuare, sunt singurele lucruri care imi mai dau liniste in ultima vreme.

Un elefant cu limba galbena, scoasa la stanga de trompa, merge leganat. Pe spatele lui, un cocostarc scarmana noroiul, apoi da cu pliscul, iar scarmana noroiul. In departare o maimuta se scalamba catre un leu plictisit, cu o masca de venetia pe fata. Vroia sa spuna ca e venetic, dar dictionarul enciclopedic nu avea discritice, nici el nu e cine stie ce de destept, asa ca a trecut la urmatorul cuvant de pe pagina, recte masca. Asta nu spune mare lucru despre el, doar il ascunde, asa ca nu il deranjeaza. S-au scumpit lucrurile, isi spune maimuta maimutarindu-se, esti tare daca tu mai rezisti pe vremurile astea. Are solzi pe fund. Intr-o depresie fiind, s-a aruncat din copac si a cazut direct peste un peste care pastea si el pe-acolo. I-a parut rau o zi sau doua, asa e viata, si-a spus in gand a treia zi, dar a lasat solzii acolo, se pare ca orbeau pradatorii daca statea cu fundul la lumina soarelui.

Ce fund mare ai, ma elefantule. As putea scarmana prin pliurile fundului tau un an de zile si tot nu m-as plictisi. Vexat de gandurile neortodoxe ale cocostarcului, elefantul, sa-i zicem Benny, a uitat ce vroia sa zica.

Pentru ca Fluffy are ochi mari, da frumos din coada si stie sa-ti aduca papucii. In schimb, pe porc il mananc. Nici nu mai e nevoie sa te gandesti la asta sau sa te intrebi vreo secunda daca ar fi cazul sa-l mananci sau nu. Asa se face, asa stii de cand erai mic. Ca o friptana de porc in sos e de vis. Ignatul e un obicei care are farmecul lui, cine a mancat sangerete nu vede nimic rau in asta, e o traditie, una chiar gustoasa si normala, din moment ce se intampla fara exceptie o data pe an.

http://therotundaramblings.wordpress.com/2008/11/14/danish-pride/

Dar toata lumea are, mai nou, ceva cu danezii si cu obiceiurile lor. Cum pot ei sa injunghie o creatura asa de prietenoasa si de inofensiva cum sunt definii Calderon? Si fara vreun efort nemaipomenit, din moment ce fraierii aia de defini mai ca isi infig singuri cutitul in beregata, pentru ca sunt asa de curiosi incat vin sa-i vada de aproape pe danezii iesiti sa-si manifeste barbatia la vanatoare. Rezultatul este jumatate de golf plina cu sange de delfin si imaginea, trebuie sa recunosc, nu e deloc placuta.

Mi s-a facut si mie mila, ca tuturor. Vaaai, saracii Calderon. }n plus, sunt si o specie rarita rau in ultima vreme, iar vanatoarea ritualica a danezilor face ravagii. Dar dupa asta am stat si m-am gandit. Dar porcul, un animal pe care putini il suporta, ce vina are? Ce ne-a facut vreodata noua porcul? Faptul ca il crestem avand in cap de la inceput informatia ca urmeaza sa ajunga friptura pe masa noastra nu e totusi mai sinistru?

Daca acum, din senin, mi-as face o crescatorie de delfini, in ideea ca pe unii ii tai si ii distribui in restaurante, pe altii ii cresc pentru inmultire si, hai, de dragul ecologismului, mai dau si catorva drumul, ca sa sporeasca specia, cum ar reactiona treehuggerii? As promite si as demonstra ca am grija de ei. I-as omori fara sa sufere, constienta fiind de sensibilitatea sporita la durere a sistemului nervos delfinian. Cu toate astea, cred ca mi-ar fi vandalizata crescatoria si, agatati cu mainile tremurande de gatul delfinului, treehuggerii i-ar arata, peste poate de entuziasmati de gestul lor, calea spre libertate. De ce nu fac acelasi lucru cu porcii? Pentru ca ne-am obisnuit cu ideea, pentru ca nu ne sunt simpatici, pentru ca mananca cacat, cum spune un prieten? Pentru ca sunt animale de casa?

Pai pentru ca suntem niste carnivori care au nevoie de ipocrizia unui tel inalt in viata asta si ne-am redus meniul la cateva animale pe care le chinuim doar ca sa putem sa plangem, morali, de mila celorlalte care sunt mai dragute sau mai greu de prins sau si una si alta.

Si, ca urmare a faptului ca am vazut in august atat de reflexivul  Silent Light al lui Carlos Reygadas, am cautat Les bonbons, varianta ‘67,  pana acum. Da’ acu am gasit-o si o pun aici ca sa n-o mai caut si alta data.

Trailer

Piesa