Antidepresive's Weblog

Pentru ca Fluffy are ochi mari, da frumos din coada si stie sa-ti aduca papucii. In schimb, pe porc il mananc. Nici nu mai e nevoie sa te gandesti la asta sau sa te intrebi vreo secunda daca ar fi cazul sa-l mananci sau nu. Asa se face, asa stii de cand erai mic. Ca o friptana de porc in sos e de vis. Ignatul e un obicei care are farmecul lui, cine a mancat sangerete nu vede nimic rau in asta, e o traditie, una chiar gustoasa si normala, din moment ce se intampla fara exceptie o data pe an.

http://therotundaramblings.wordpress.com/2008/11/14/danish-pride/

Dar toata lumea are, mai nou, ceva cu danezii si cu obiceiurile lor. Cum pot ei sa injunghie o creatura asa de prietenoasa si de inofensiva cum sunt definii Calderon? Si fara vreun efort nemaipomenit, din moment ce fraierii aia de defini mai ca isi infig singuri cutitul in beregata, pentru ca sunt asa de curiosi incat vin sa-i vada de aproape pe danezii iesiti sa-si manifeste barbatia la vanatoare. Rezultatul este jumatate de golf plina cu sange de delfin si imaginea, trebuie sa recunosc, nu e deloc placuta.

Mi s-a facut si mie mila, ca tuturor. Vaaai, saracii Calderon. }n plus, sunt si o specie rarita rau in ultima vreme, iar vanatoarea ritualica a danezilor face ravagii. Dar dupa asta am stat si m-am gandit. Dar porcul, un animal pe care putini il suporta, ce vina are? Ce ne-a facut vreodata noua porcul? Faptul ca il crestem avand in cap de la inceput informatia ca urmeaza sa ajunga friptura pe masa noastra nu e totusi mai sinistru?

Daca acum, din senin, mi-as face o crescatorie de delfini, in ideea ca pe unii ii tai si ii distribui in restaurante, pe altii ii cresc pentru inmultire si, hai, de dragul ecologismului, mai dau si catorva drumul, ca sa sporeasca specia, cum ar reactiona treehuggerii? As promite si as demonstra ca am grija de ei. I-as omori fara sa sufere, constienta fiind de sensibilitatea sporita la durere a sistemului nervos delfinian. Cu toate astea, cred ca mi-ar fi vandalizata crescatoria si, agatati cu mainile tremurande de gatul delfinului, treehuggerii i-ar arata, peste poate de entuziasmati de gestul lor, calea spre libertate. De ce nu fac acelasi lucru cu porcii? Pentru ca ne-am obisnuit cu ideea, pentru ca nu ne sunt simpatici, pentru ca mananca cacat, cum spune un prieten? Pentru ca sunt animale de casa?

Pai pentru ca suntem niste carnivori care au nevoie de ipocrizia unui tel inalt in viata asta si ne-am redus meniul la cateva animale pe care le chinuim doar ca sa putem sa plangem, morali, de mila celorlalte care sunt mai dragute sau mai greu de prins sau si una si alta.

Si, ca urmare a faptului ca am vazut in august atat de reflexivul  Silent Light al lui Carlos Reygadas, am cautat Les bonbons, varianta ‘67,  pana acum. Da’ acu am gasit-o si o pun aici ca sa n-o mai caut si alta data.

Trailer

Piesa

andrusca: baaai si-a dat orban telefonu pe un print
simona: ce tel
simona: nu stiu
andrusca: si desi nu sunt in colegiul lui, ma gandeam sa-i dau un sms in care sa-l rog sa-mi trimita si mie un mesaj cu programu lui, ca nu am credit sa-l sun
simona:
andrusca: ca tot zice acolo ca e la dispozitia alegatorilor, deci de aia si-a dat numaru de telefon pe print si adresa de mail
simona: sigur va fi impresionat si va dori sa iti incarce tel
andrusca: au plusat liberalii. de obicei se dadea doar adresa de mail
andrusca:
andrusca: m-as multumi doar cu mesajul
simona: da-i bip
simona: vezi daca te suna inapoi
simona: sau da i multe bipuri pana il enervezi si te suna

In locurile libere ne hlizeam de genialitatea planului. Inca o chichita de campanie. Bravos, mon cherilor.

Se intampla niste alegeri in acelasi timp cu o pomana si nici unii, nici altii dintre oamenii care fac stirile astea din capul meu nu prea stiu nimic despre ceilalti. Dar sunt felii din saptamana asta pentru mine, amandoua.

Babele de la pomana, trezite inaintea gainilor, de la 5 dimineata, ca sa prepare ciorba si pilaful la cazan, nu prea stiu ce-i cu politica, cu America, cu evenimentul nemaivazut si pentru unii de neimaginat, de a avea primul presedinte afro american din istoria Statelor Unite (da dom’le, imi place ideea de Obama, ce poti sa-i faci, asta e? chiar daca e mult PR si toata lumea stie asta).

De ce campania de la ei m-a prins mai mult decat asta de la noi – sunt convinsa de pe acum ca nu o sa merg sa votez, desi nu-mi lipseste spiritul civic – asta e o intrebare cu care nu o sa-mi bat capul prea mult.  Pe langa asta, nu pot sa am parti pris-uri pentru ca nu respect parerea niciunui candidat, la niciun post si nici nu ma incanta modul in care se comunica. As vrea sa mai stiu, in afara de o lista cu nume, cine naiba sunt candidatii pentru Senat si Camera deputatilor din colegiile unde m-au arondat astia in Ploiesti, de care nu am auzit nimic pana acum, iar in 30 de zile de campanie, nici nu o sa aud, iar daca o sa aud, nu o sa cred prea multe  Si atunci, de ce mi-ar pasa. Mai prost e ca in apatia asta nu pot sa functionez, deci ceva trebuie sa se poata face.

Ma intorc la babele mele, care au treburi importante de facut toata ziua, dupa care se culca linistite noaptea in patul lor vechi de la tara. Si tot stresul meu, acumulat intr-o luna dispare in schimbul unei linguri de orez si a unui ras fara prea multi dinti, din cauza lipsei, nu a falsitatii lui.

Ma uit la casa veche pe care in copilarie nu as fi stiut sa o descriu, chiar daca stateam in ea luni bune din an si ma gandesc ce s-a intamplat intre timp de am ajuns sa stiu toate crapaturile, sa pot sa-mi imaginez urmele de papuci de la usa in primele doua secunde de cum inchid ochii, sa imi placa chiar si gandacii ascunsi dupa perdea pe care daca ii strivesti ramai cu un miros staruitor de urat pe degete sau sa imi fie mila fara rost si de cel mai facator de ravagii dintre soarecii din pod.