Antidepresive's Weblog

- Nu mai misca mana aia, imi distragi atentia. Am si uitat ce voiam sa zic. Ce dracu’ nu poti sa stai locului?

- E un tic nervos.

- Nu conteaza. Ziceam ca sunt foarte deprimata in ultima vreme, asta incearca sa ma vrajeasca, desi am facut o groaza de fite. Sau poate ca d-aia? Ce vor astia de fapt? Nu-i de-ajuns ca am pus-o in stanga si in dreapta cu toti prostii, de parca nu se mai termina. Sunt ca niste corbi, iar eu stralucesc asa degeaba in intuneric. Chiar nu vede nimeni dincolo de ambalajul asta atragator?

- Mda

- Iubi in sus, pisi, papusica scumpa. Stii ca ala m-a dat afara din apartament? Dobitocul dracului, exact cand incepusem sa-mi fac planuri. As fi vrut sa mergem la Viena, macar. Acum trebuie sa mai rabd un pic.

- Mai rabda.

- Bai tu asculti sau ce faci? Ce-i asa de interesant in cana aia?

- Ceaiul. E foarte interesant ceaiul. Ma, io o sa plec. Cred ca am niste treaba. Foarte important. Ne mai vedem noi.

The age of stupid este facut cu efort financiar colectiv, daca tot suntem in era platformelor sociale si a bookmarkingului social. Adica realizatorii au vandut actiuni, finantandu-si cu banii primiti calatoriile de documentare si de filmare. Sper sa il vad in program la Anonimul sau in vreo proiectie bucuresteana si sa-mi dau seama de ce ar fi ultimul racnet in materie de documentare eco. O fi de vina si structura, combinatie de realism de documentar cu perspectiva inventata a unui arhivar care ne transmite din viitor ca suntem cam stupizi si ca suntem de vina pentru dezastrul ecologic de care am fost constienti si pe care nu l-am oprit.

Deci eco-documentar construit pe un schelet de fictiune, cu o parte din efectele speciale si decoruri realizate in CGI. Mi se pare cumva ciudata alegerea incadrarii intr-o rama a viitorului. Dintr-o data ingrijorarile ecologice si povestea dezastrelor nu mai functioneaza singure. Ne-am ghiftuit cu atata apocalips spus in atatea feluri care se intalnesc in acelasi scenariu simplu, incat dezastrele propovaduite si aici nu ne-ar mai fi atins la fel? Dupa actori celebri si personalitati de genul Al Gore, a venit vremea unui artificiu narativ.

There is no future. Stiam, s-a mai spus, asa cum observa si realizatoarea documentarului. Nu e un lucru rau ca se fac filme, emisiuni despre asta, poate in felul asta pricepem totusi ceva, ni se ridica putin nivelul de ingrijorare, ne ia instinctul de conservare pe sus si ne trimite sa plantam un copac. Oricum nu ma scapa de ideea ca mai mult vorbim decat facem, dar poate e de vina paranoia mea. Sau faptul ca merg cu metroul in fiecare zi si vad cartele aruncate pe jos, in ciuda tomberoanelor care erau nitelus mai incolo.

Regizor: Franny Armstrong, in rolul arhivarului: Pete Postlethwaite.

Astia se bat in sri lanka, incercand sa ii potoleasca pe tigrii tamili. De ce imi pasa? pentru ca am vrut la un moment dat sa ajung in sri lanka si inca nu m-am hotarat daca e o nebunie completa sau nu. Am spus ca vroiam sa ajungem cu masina? nu? e, un detaliu…

Blogul interessante e foarte interesant (cum altfel), te face sa incerci sa creezi si tu niste arta, chiar daca nu ai fibra pentru asa ceva, macar o scama de idee creativa tot produci.

sunt pe twitter si am intrat pe cautare de subiecte, si de acolo pe bloguri, site-uri si alte d-astea, n-am niciun om in lista. Sa vedem ce twittuiesc astia. e un alt mod de a te simti wired – conectat, dar si tintuit in lumea virtuala – pana la urma cred ca o sa ma plictisesc de atata informatie in timp real.

the river al lui jean renoir si pather panchali al lui satyajit ray, vizionare la mine acasa. incredible indiaaaaaa.

imi hranesc obsesiile in continuare, sunt singurele lucruri care imi mai dau liniste in ultima vreme.