Antidepresive's Weblog

Pentru momentele de ratacire, pentru zilele prea intunecate, pentru cele prea calduroase. Pentru oamenii molcomi cand eu sunt nervoasa, pentru lichidele varsate pe masa, pentru scarile prea inalte. Pentru vantul rece de astazi, pentru pasarile care au migrat, pentru culori cand lipsesc.

For things unsaid, for too much politics and fewer ethics, for malicious laughter, and boredom, and solitude and being afraid.

Si pentru restu

O sa dispari la un moment dat si nu o sa mai pot spune nimic despre asta. Nu o sa mai masor totul în cuvinte, banale in comparatie cu asta, cu ceva ce nu pot sa-mi explic, care nici macar nu incape in fraze şi propoziţii pentru că nu are topică, n-are nimic. N-aş şti dacă să pun punct sau să las gol sau, nu ştiu, o virgulă, ce? Stau aici intr-un colt si plang ca proasta. Nu are rost, imi zici tu, oricum ma rugam de mult sa se intample, asa a fost sa fie. Doar ca in capul meu nu incape gandul asta. Nimic, niciodata, nu e doar ca sa fie.

pana la sprijinul financiar care urmeaza, pun un banner. Doi americani care au creat un radio anti-reclama.

Stiam de plantarea de la Suditi de pe site-ul  Mai mult verde, unde eu m-am inscris candva anul trecut. Am observat pe materialele de informare si sigla Realitatea, si pe cea petrom, fara sa ma gandesc mai departe. Si cum nu ma uit la televizor decat foarte rar, iar stirile le iau din ziare, n-am vazut nici promo-urile de pe Realitatea, decat azi de dimineata, adica luni, cand faptul era deja consumat. Deci nu stiam cand am plecat ca de fapt campania este initiata de grupul Realitatea Catavencu si sponsorizata de petrom. Si cum am prieteni la fel de autisti ca si mine, ne-am dus cu totii ca ametitii, sa plantam.

Cred in continuare ca e o idee buna, asta cu plantatul, salvati natura, e necesara, doar ca e pe alocuri nitica gargara. In cazul petrom a fost inca o ocazie de a face pr pe spatele angajatilor, la propriu, impachetandu-i frumos pe toata durata evenimentului in niste sortulete  pe care scria Voluntar petrom. In cazul Realitatea, a fost o ocazie de a-si folosi elicopterul de stiri, cumparat second hand de la cnn sau de la alta televiziune americana, n-am chef sa caut acum care. A mai fost un bonus la capitolul evenimente de precampanie, impartiala televiziune avand interventii in direct din partea ministresei Andronescu (psd), Robertei Anastase (pdl) si Adrianei Saftoiu  (pnl).

S-au strans peste 1500 de voluntari din diverse locuri. De la Mai mult verde, de la scoli, de la petrom, jandarmi, sportivi. Imi imaginez ca pe toate suprafetele s-a lucrat la fel. Si in cazul asta eu nu m-as lauda ca am facut ceva munca in campania asta pentru ca plantatul nostru a fost mai mult o iesire de placere din Bucuresti decat munca. pamantul era frumos afanat dinainte, erau semnalizate cu picheti colorati diferit pentru fiecare soi locurile unde urma sa fie plantati pomisorii  si fiecare grup avea o suprafata relativ mica de acoperit. Adica am mers cate doi, am dat o groapa, am pus puietul, l-am acoperit cu pamant batatorit de doua ori si apoi afanat la suprafata si asta a fost. Nu au fost mai mult de 20 (maxim si dau de la mine pentru multi dintre oamenii care au ajuns acolo) de astfel de repetari, iar cei de la Romsilva se plimbau printre noi si refaceau uneori ce facusem noi prost. Toata treaba asta a durat in jur de trei ore, timp in care am mancat niste sandvisuri, am baut  apa, ne-am hlizit cat cuprinde si am facut drumul dus si intors pana la autocar. Expeditia de la Bucuresti la Suditi si inapoi a fost de 9 ore, din care plantat propriu-zis, maxim o ora.

In comparatie cu ziua de munca de la mine de la bunici, unde plecam la 6 dimineata pe camp, faceam pauza la 12 ca sa mancam, o luam de la capat la 12 jumate si o tineam tot asa pana la 4 sau 5, treaba asta de la Suditi a fost cea mai hazoasa  gluma de campanie ecologica la care am participat.

Au venit si satenii pe la corturi, in plimbare, ca sa vada pe viu circul pe care il fac astia de la Bucuresti. Au primit cate o sapca, un sandvis si o sticla de apa, au stat un picut sa se uite si s-au dus, incetuc, inapoi acasa. Am gasit pe drumul de intoarcere cateva sticle goale, l-am vazut eu pe unul dintre sateni aruncand un ambalaj fix pe drumul din preajma corturilor de campanie, nederanjat de posibilitatea ca cineva sa-l vada, semn ca omul nu se controla pentru ca nu i se parea nimic anormal. Asa ca ecologia pare ultima lor preocupare. Mi s-ar fi parut o idee mai buna, o campanie la pachet, in care sa li se arate oamenilor alora care e ideea cu gunoaiele aruncate aiurea si de ce. Asa cum stau lucrurile acum, cred ca ce s-a intamplat acolo nu i-a atins pe cei mai nesimtiti cu absolut nimic mai mult, in afara senzatiei ca a fost o duminica mai agitata decat de obicei.

In concluzie, multe masini adunate in apropierea iesirii spre padurea de langa Suditi, voluntari care au stat si la poza de grup de la sfarsit si un drum destul de urat intre Bucuresti si Slobozia, flancat din loc in loc de gunoaie aruncate pe marginea drumului, raspandite de vant mult in interiorul campurilor, cladiri foarte gri si constructii paraginite.

Ca sa fie clar. Nu spun ca e o idee proasta, doar ma minunez si ma intreb. Fiind reprodus trunchiat si excesiv,  nu devine fals ce s-a intamplat acolo? Eu, nepoata unor oameni muncitori din Fulga, cred ca Romania prinde radacini, in formatul Suditi, e un ifos de orasean afectat, productie Tatulici, in spiritul presei din Romania.

E gata cafeaua, inca o tin intre maini si astept sa-mi patrunda mirosul in nari mai intai, sa simt in stomac ca am nevoie de energie si de iritare ca sa pot sa ies pe usa. Abia apoi sorb pana la zgura de pe fundul cestii. Simt o furnicatura in buricele degetelor, mi-am ros unghiile pana in carne. Ma gandeam la fata unui copil care tocmai a inghitit o bomboana intreaga. Are ochii bulbucati in timp ce din stomac dulcele trece mai departe in sange violent.

- Nu mai misca mana aia, imi distragi atentia. Am si uitat ce voiam sa zic. Ce dracu’ nu poti sa stai locului?

- E un tic nervos.

- Nu conteaza. Ziceam ca sunt foarte deprimata in ultima vreme, asta incearca sa ma vrajeasca, desi am facut o groaza de fite. Sau poate ca d-aia? Ce vor astia de fapt? Nu-i de-ajuns ca am pus-o in stanga si in dreapta cu toti prostii, de parca nu se mai termina. Sunt ca niste corbi, iar eu stralucesc asa degeaba in intuneric. Chiar nu vede nimeni dincolo de ambalajul asta atragator?

- Mda

- Iubi in sus, pisi, papusica scumpa. Stii ca ala m-a dat afara din apartament? Dobitocul dracului, exact cand incepusem sa-mi fac planuri. As fi vrut sa mergem la Viena, macar. Acum trebuie sa mai rabd un pic.

- Mai rabda.

- Bai tu asculti sau ce faci? Ce-i asa de interesant in cana aia?

- Ceaiul. E foarte interesant ceaiul. Ma, io o sa plec. Cred ca am niste treaba. Foarte important. Ne mai vedem noi.

The age of stupid este facut cu efort financiar colectiv, daca tot suntem in era platformelor sociale si a bookmarkingului social. Adica realizatorii au vandut actiuni, finantandu-si cu banii primiti calatoriile de documentare si de filmare. Sper sa il vad in program la Anonimul sau in vreo proiectie bucuresteana si sa-mi dau seama de ce ar fi ultimul racnet in materie de documentare eco. O fi de vina si structura, combinatie de realism de documentar cu perspectiva inventata a unui arhivar care ne transmite din viitor ca suntem cam stupizi si ca suntem de vina pentru dezastrul ecologic de care am fost constienti si pe care nu l-am oprit.

Deci eco-documentar construit pe un schelet de fictiune, cu o parte din efectele speciale si decoruri realizate in CGI. Mi se pare cumva ciudata alegerea incadrarii intr-o rama a viitorului. Dintr-o data ingrijorarile ecologice si povestea dezastrelor nu mai functioneaza singure. Ne-am ghiftuit cu atata apocalips spus in atatea feluri care se intalnesc in acelasi scenariu simplu, incat dezastrele propovaduite si aici nu ne-ar mai fi atins la fel? Dupa actori celebri si personalitati de genul Al Gore, a venit vremea unui artificiu narativ.

There is no future. Stiam, s-a mai spus, asa cum observa si realizatoarea documentarului. Nu e un lucru rau ca se fac filme, emisiuni despre asta, poate in felul asta pricepem totusi ceva, ni se ridica putin nivelul de ingrijorare, ne ia instinctul de conservare pe sus si ne trimite sa plantam un copac. Oricum nu ma scapa de ideea ca mai mult vorbim decat facem, dar poate e de vina paranoia mea. Sau faptul ca merg cu metroul in fiecare zi si vad cartele aruncate pe jos, in ciuda tomberoanelor care erau nitelus mai incolo.

Regizor: Franny Armstrong, in rolul arhivarului: Pete Postlethwaite.

Astia se bat in sri lanka, incercand sa ii potoleasca pe tigrii tamili. De ce imi pasa? pentru ca am vrut la un moment dat sa ajung in sri lanka si inca nu m-am hotarat daca e o nebunie completa sau nu. Am spus ca vroiam sa ajungem cu masina? nu? e, un detaliu…

Blogul interessante e foarte interesant (cum altfel), te face sa incerci sa creezi si tu niste arta, chiar daca nu ai fibra pentru asa ceva, macar o scama de idee creativa tot produci.

sunt pe twitter si am intrat pe cautare de subiecte, si de acolo pe bloguri, site-uri si alte d-astea, n-am niciun om in lista. Sa vedem ce twittuiesc astia. e un alt mod de a te simti wired – conectat, dar si tintuit in lumea virtuala – pana la urma cred ca o sa ma plictisesc de atata informatie in timp real.

the river al lui jean renoir si pather panchali al lui satyajit ray, vizionare la mine acasa. incredible indiaaaaaa.

imi hranesc obsesiile in continuare, sunt singurele lucruri care imi mai dau liniste in ultima vreme.