oameni de pe drumurile altora
Citesc de dimineata fara sa ma pot satura, aventurile unui Mihai inspre Mongolia si mai mult inapoi, ca de aici am inceput. Imi dispare senzatia de jungla bucuresteana in care oamenii isi pierd umorul si curiozitatea, preferand o morga afectata si calatorii la all inclusive. Da poate ca nu-i chiar asa de rau totusi, poate ca pe Volodea il cheama Vasile si e undeva pe strazile astea, oferind gogosi unui motociclist din Austria care se intoarce spre casa trecand prin Romania.
Hai ca vine iarna peste noi si eu am chef sa plec in Sri Lanka. Asa ca astept sa se intample si minunea asta in lunile care urmeaza.
Idee de proiect foto: serie cu oameni care se intorc din calatorii mai lungi de 3 saptamani, un pic obositi, cu nitel chef de sedentarism pentru o vreme, dar cu multa liniste in ei si un zambet care sta lipit de buze orice ar face.
ma, traguna
Iti propun o lume in destramare, in destrabalare, in schimbul unui gand care se lipeste. E o viata de apa, in care totul se lichefiaza, se scurge voios, fara dare. E o apa cristalina si radioactiva in care nimic nu poate supravietui. Ce-mi dai ca sa ti-o fac cadou?
O sa stea linistita intr-un colt, patetica si nesigura ca amenintarea unei lame ruginite, iar tu o sa o studiezi si o sa poti sa-i spui urato si nebuno, de cate ori iti vine. Sau o sa arzi cu ea coada sarpelui celui mic, maroniu-galbui, ca sa fii sigur ca nu mai creste in directia aia. Sau poti sa mi-o dai mie inapoi ca sa o pun in glastra in care cresc buruieni ratacite, oile negre ale pamantului.
gărâna souvenirs
Unul dintre ele ar fi Steve Hackett, care a cantat in a doua seara cu Djabe. Ascult White Orchid de doua zile, cu o stare de furnicatura in picioare. As pleca departe, neorganizat, doar sa stiu ca am unde sa dorm si ca nu merg singura, ca am cu cine sa schimb o vorba, o mirare, o strambatura ironica.
Pozele au ramas in aparat, nu am energie acum sa ma apropii de ele. M-am pierdut oricum in incadrari, in capturat expresii, ca intr-o muzica de care nu te mai saturi si care te lasa molesit, lenes si multumit. Cred ca asta vreau sa fac de fapt.
happiness is a warm gun
In timp ce astia doi botosi se plictiseau pe scarile de la muzeul de istorie, aplecati spre dumnezeu stie ce ganduri datatoare de riduri, eu ii trageam in poza.
Noroc ca au facut frumos sarituri mai tarziu.
Bang Bang Shoot Shoot
Sau ce mi se pare interesant pe net
Azi dat mai departe de la Vasile care da senzatia ca belfereste binemeritat in Franta, un site.
Cu comentariul ca e pentru nerds.
Blocaj
Imi tot atarna pe creier de ieri Arcade Fire – My body is a cage. Si cum am memoria scurta, am pus aici un clip neoficial, un montaj din “Once Upon a Time in the West” al lui Sergio Leone, ca sa nu uit cine o canta si sa caut 10 ani incheiati dupa ea pe net.Ca sa evit momentele in care Adi rade cel mai rau de mine. Alea in care imi chinui creierii, incercand sa storc ceva informatie si tot ce iese e:
- Stii ma cantecu ala cu aia care… cu clipu ala western. Cu ala cu muzicuta ma, ala care cade si cu spanzuratu si cu pusca pac-pac si cu razbunarea. Hai ca esti culmea, nu-l stii? Hai ma, zi si mie. Ala cu aaahaaahaaa si ceva cu cage.
Si ca sa vezi, lui youtube ii pare rau, dar videoclipu asta nu merge pe blog, asa ca uite aici melodia live pe bbc. Suna la fel de bine si e music in the making.
In trecere
Dalele galbene erau pline de noroi la picioarele mele. Culoarea razbatea usor filtrata de picaturile de mazga scurse de pe talpile astora din Bucuresti.
O imagine din oglinda de la metrou care era a mea si nu era a mea, straina ca si toate persoanele din jur. Probabil ca asa e cand pica frunzele. Sunt putin deprimate la inceput, se ingalbenesc, se roscatesc, se maronesc si gata. Ce o fi, a fost.
Stai pe scaun. E momentul in care respiratia devine un reflex controlat. Totul pare incremenit, incepand de la lipsa completa de ganduri. Nici o fibra nu da senzatia ca ar mai vrea vreodata sa reintre in circuitul de miscare. Si daca ai ramane asa pana la sfarsitul timpului? Poate se plictiseste si vine mai repede.
into the wild
Mi-a placut si m-a trezit pentru aproape doua ore din oboseala cronica si urata in care am intrat de ceva vreme. Apoi m-a bagat la loc in apatie din cauza unei plantute. Plantuta pe care nu am prevazut-o, o tampenie minuscula care a cotit si a rasucit totul.
M-a facut sa-l reiau in cap in timp ce mergeam cu metroul pentru ca m-a enervat foarte tare sfarsitul, cu atat mai mult cu cat povestea e reala. Pare ca o revansa a hazardului pentru regulile incalcate, pentru uimirea provocata si pentru oamenii lasati in urma.
Intrebare dintr-o cronica: Christopher McCandless e un aventurier eroic, un idealist naiv, un Thoreau 90′ist rebel sau un alt suflet pierdut, care s-a luat la tranta cu fragilul echilibru dintre om si natura?
Christopher McCandless e un copil cu multi nervi, toane, planuri, hotarari, care a fost depasit. Alexander Supertramp e cineva interesant.
Filmul asta ramane in arhiva. Urmeaza altele in cele doua saptamani de vacanta date de la ocarmuire.
