M-am dus la ora 2 la supermarket cu foamea de ora 12 sfredelindu-mi stomacul. Nu mâncasem nimic toată ziua şi scopul meu era să agăţ un sandviş. Vedeam doar fripturi în faţa ochilor, chiar şi cosmeticele miroseau gustos. Nu mă mai întreb de ce puiul la rotisor pe care l-am cumpărat era cel mai mare dintre toţi. Se vedea cu ochiul liber că era cel mai mare şi nici nu vreau să ştiu ce faţă chinuită trebuie să fi avut când m-am încărcat cu dihania aia friptă, deşi nu-mi luasem nici măcar un cărucior. A trebuit să alerg până la un raft puţin mai încolo ca să-l pun jos până mă gândesc ce să fac cu el. Dar ghinion, pentru că mă pomenesc lângă raionul de salate. Aşa că mai iau şi de acolo două caserole, una mare de tot, aproape plină, cu ciuperci cu maioneză. Trei pachete, pe unul dintre ele nici nu-l puteam ţine în mână, era adus direct din focurile iadului. Cărucior abandonat, casă de marcat, ratb, 3 statii, serviciu.
Am mâncat un copănel şi o felie de pâine cu ciuperci din alea. Atât.
Antidepresive's Weblog 