Se imbulzesc, povestesc ce li se mai intampla ca si cum doar persoana din fata lor ii aude. Sau vorbesc asa dintr-o data, cu cineva care nu e in zona, cu oricine. Pe astia mi-i imaginez foarte singuri, dedati gandirii cu voce tare, doar ca sa nu ii anuleze linistea.
Cele mai ciudate, mai incredibile si mai bulversante replici, spuse de oameni cu care in mod obisnuit nu as vorbi, dar pe care ii aud prin tramvaie.
Ia uite! Ia uite! spunea barbatul pitic de pe scaunul din fata mea, ale carui picioare atarnatoare ma obsedau de vreo 10 minute. Iar acum vocea lui a ramas in capul meu. De cate ori imi vine sa strig a mirare, creierul imi rostogoleste un: Ia uite!
Antidepresive's Weblog 