Mi-a placut si m-a trezit pentru aproape doua ore din oboseala cronica si urata in care am intrat de ceva vreme. Apoi m-a bagat la loc in apatie din cauza unei plantute. Plantuta pe care nu am prevazut-o, o tampenie minuscula care a cotit si a rasucit totul.
M-a facut sa-l reiau in cap in timp ce mergeam cu metroul pentru ca m-a enervat foarte tare sfarsitul, cu atat mai mult cu cat povestea e reala. Pare ca o revansa a hazardului pentru regulile incalcate, pentru uimirea provocata si pentru oamenii lasati in urma.
Intrebare dintr-o cronica: Christopher McCandless e un aventurier eroic, un idealist naiv, un Thoreau 90’ist rebel sau un alt suflet pierdut, care s-a luat la tranta cu fragilul echilibru dintre om si natura?
Christopher McCandless e un copil cu multi nervi, toane, planuri, hotarari, care a fost depasit. Alexander Supertramp e cineva interesant.
Filmul asta ramane in arhiva. Urmeaza altele in cele doua saptamani de vacanta date de la ocarmuire.
Antidepresive's Weblog 